Ai zis bine, dacă nu o să scriu acum simt că n-o să se mai întâmple niciodată. Nu pentru că mă zdrobește inspirația, ci pentru că, din contră, cu fiecare zi se îndepărtează și mă simt al dracului de goală și de obosită. Dar trebuie, zău că trebuie să scriu, altfel pagina asta o să rămână goală pentru totdeauna.
Nu știu dacă am spus tot ce trebuia, dacă nu mai am cuvinte sau dacă am uitat să adulmec primăvara, dar mă simt străină de litere și le observ cu răceală și obiectivitate, răsfirate pe alte foi dădătoare de speranță, cu miros de primăvară, ciocolată amăruie și ceai cu lămîie.
Azi o să scriu pentru și despre tine, pentru că nu pot să rămân indiferentă. Trebuie să spun că m-am gândit la cel puțin cinci versiuni si literele încă se poticnesc pe vârful degetelor. Anul trecut, fix pe vremea asta, visam cu ochii deschiși la cea mai bună versiune a mea, o combinație de tot ce am vrut vreodată și de ce nu aș fi putut avea fără să tai bucăți întregi din cine sunt eu.
Ai venit fix când renunțasem la glam metal și la filmele alea proaste, la care nu recunosc decât pe jumătate că lăcrimez, când nu știam ce vreau, când îmi plăcea cel mai puțin de mine și-mi călcam toate imaginile dădătoare de viitor și speranțe-curcubeu în picioare, când renunțasem la mine, pentru că eram deja mare și, in ciuda a tot ceea ce am crezut vreodată, nu știam ce vreau să fiu.
Ești omul meu preferat din univers pentru că ai plâns la Pearl Harbor, pentru că îmi citești cărți care mă fac să îmi pierd încrederea în literatură când sunt tristă, pentru că înjuri mai puțin și mai bine decât mine, pentru că îți ții întotdeauna promisiunile, pentru că ești responsabilă și atentă și mă tragi de mână când traversăm, pentru că urăști oamenii care m-au făcut vreodată să mă simt rău cu pasiune și determinare, chiar și după ce uit că există. Pentru că închizi întotdeauna și mă suni tu, pentru că te strâmbi și mă înjuri numai pe jumătate când îmi îndes degetele in stomac și mă plâng c-am făcut burtă de bere, pentru că îmi cânți, pentu că îți place Dio mai mult decît Ozzy, pentru că răspunzi cu replici din How I met your mother, pentru că nu îmi e rușine să îți spun ce exercițiu de imaginație pe jumătate jenant și pe jumătate demn de milă am făcut ca să adorm, pentru că îmi blochezi telefonul cu tag-uri pe Instagram, pentru că ți se măresc ochii de două ori pe cât sunt când spui Luisa, nu! în timp ce îți înclini arătătotul, pentru că râzi cu capul sub bancă la istorie, pentru că nu îți e frică să plângi, să simți și să riști, pentru că ai spus Ok, atunci de azi suntem prietene, s-anțeles? și m-ai sunat peste două minute.
Faci planuri mărețe pe care le respecți numai pe jumătate și nu lași loc de critică, în timp ce îți folosești toate resursele de sinceritate ca să spui Mă lași, frate, păi ce!. Și uneori, în timp ce încerc să stau dreaptă, aud un Luisa, cum te-am învățat să stai! în timp ce întinzi fard pe pleoape. Când zâmbești în timp ce oftezi simt că trebuie să mă îndepărtez, ca măsură standard. Ești mai bună, mai caldă și mai empatică decât mine. Vorbești deschis, repede, nu te agiți pentru fleacuri și spui Nu numai asta, hai să și… când ar trebui să alergi în direcția opusă. Te hotărăști că nu îți pasă, fix înainte să înjuri bine și să spui Nu, gata, tu cum zici să fac? Când îți amintesc de valul de nepăsare – pe care oricum nu mă bazam – zâmbești pe jumătate și pentru mai multe secunde aud silabe mai puțin coerente. Te hotărăști să fii boschetar-legumă-om-al-peșterilor ori Mă fac fancy, ce dracu, mă lași! la distanță de, în cel mai bun caz, o zi – jumătate de oră în situații disperate, când mă concentrez să nu râd. Consideri cafeaua fără zahăr sacrificiu. Ai accent rusesc dacă nu dormi și engleza se împletește armonios cu româna, de la jumătatea cuvântului. Râzi la glume a căror explicație necesită mai mult de treizeci de secunde. Spui De mâine… înainte să te apuci de treabă, între două săptămăni și o lună mai târziu, când îți amintești din întâmplare. Talentul tău secret are legatură cu degetele în ochii mei. Poți să țipi, dar numai uneori, mai tare decât mine. Și ai revelații în absolut cele mai nepotrivite momente sau locuri, dar e ok, pentru că sunt incomparabile și incontestabile, indiferent de situație. Citești zece pagini, apoi decizi că e timpul să îți continui lectura peste cel puțin o lună – alea devin cărțile tale preferate. Nu dai niciodată spoilere. Faci print screen la TOT. Și uneori, numai uneori, coatele tale îmi învinețesc abdomenul când nu spun ce trebuie. Dar e în regulă, pentru că nu aș putea vreodată să mă supăr pe tine mai mult de zece secunde. Chiar dacă nu îți place Pe aripile vântului și trebuie să văd filmele alb negru singură.
Și lista nu are sfârșit

tumblr_o3kglyGXDJ1v9y1ogo1_500